Pieton acroșat de un autoturism
În cursul zilei de ieri Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că pe DN 66 Drăguțești a avut loc un eveniment rutier din care au rezultat victime.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări, au stabilit că un tânăr de 21 ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DN66 Drăguțești, din direcția Târgu-Jiu – Rovinari, a acroșat o femeie de 76 ani, care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a femeii, ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgența Târgu-Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.