Petrecere de Iepuraș la Ciuperceni

Distracție și voie bună de Paște într-o comună din Gorj. Autoritățile locale din Ciuperceni vor oraganiza în această săptămână o ,,Petrecere de Iepuraș” destinată tuturor copiilor din localitate. Evenimentul este la prima ediție, însă primarul vrea să devină tradiție în anii următori. Astfel că, joi, prichindeii sunt invitați pe terenul de sport la școlii gimnaziale din localitate să petreacă alături de mascote dar să participe și la activitățile pregătite cu această ocazie.
Autoritățile locale din comuna Ciuperceni vin cu o inițiativă inedită pentru cei mici: o petrecere tematică de Paște, aflată la prima ediție, menită să aducă bucurie și momente de neuitat copiilor din localitate.
Atmosfera de basm va avea loc pe terenul de sport al școlii gimanziale din localitate, iar la finalul activităților, fiecare copil va primi un cadou din partea Iepurașului, ca o amintire a acestei zile speciale.
Pentru organizarea acestei acțiuni, Primăria Ciperceni a pus la bătaie suma de circa 7000 de lei.