Peștera Polovragi vizitată și în pandemie
Din legende, despre peștera din localitatea Polovragi se știe că ar fi fost casa zeului Zamolxis, sfătuitorul și îndrumătorul geto-dacilor. Sătenii au aflat de la înaintașii lor și cred și acum că peștera ar fi fost folosită pentru a ajunge de pe Cheile Oltețului, prin tuneluri nevăzute și neștiute, direct pe Platoul Padeș, la Cetatea Sermizegetusa.
Peștera Polovragi, un punct atractiv din punct de vedere turistic din Nordul Gorjului de Est, se încadrează în grupa peșterilor mari și este alcătuită dintr-o galerie principală, orizontală în cea mai mare parte, din care se desprind, în special în prima și ultima porțiune a ei, culoare laterale mici.
Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulți dintre vizitatori, dar și despre cei pe care peștera îi respinge.
În prezent de Peștera Polovragi se ocupă societatea condusă de Târlea Bogdan-Constantin, firmă în atribuțiile căreia se află și serviciul de apă și canalizare al comunei. Conform administratorului, societatea are în prezent angajați atât ghizi, cât și specialiști marketing.
Restricțiile actuale se pare că nu au împiedicat turiștii să vină să viziteze Peștera din Polovragi.
Odată ajunși în comuna Polovragi, pe lângă Peșteră putem vizita și alte obiective turistice cum ar fi: Cheile Oltețului, Complexul mănăstiresc Polovragi, Târgul și Oborul Jidovilor.