Pensionarii protestează în Piața Prefecturii
Dacă anul 2021 se pare că este deja anul protestelor, pensionarii nu au stat pe gânduri și au hotărât că trebuie să își manifeste și ei public nemulțumirile. La scurt timp după protestul polițiștilor, zeci de pensionari au pichetat Piața Prefecturii pentru a-și cere public drepturile și anume: majorarea pensiilor. Protestatarii consideră că această majorare este necesară, mai ales dacă ar fi să facă o comparație cu pensiile speciale pe care guvernul le-a aprobat pentru anumite categorii de persoane.
Rădulescu Petre, Președintele Ligii Pensionarilor Gorj, a ținut să atragă atenția asupra respectării distanțării sociale. Astfel în cadrul protestului au fost respectate toate măsurile de protecție a răspândirii noului coronavirus.
La întâlnirile cu membrii organizației pensionarilor s-a discutat pe mai multe subiecte printre care recalucarea fondului de pensii, nemulțumirea lor în privința promisiunii de care autoritățile nu s-au ținut, dar și subiectul legii 127 /2019, pe care o consideră a fi o lege bună.
Membrii Ligii Pensionarilor Gorj au organizat înainte de proteste, câteva întâlniri unde au fost dezbătute numeroase subiecte, printre care recalcularea fondului de pensii, nemulțumirile în privința promisiunii pe care personalul competent nu a îndeplinit-o și subiectul legii numărul 127/ 2019.
La finalul protestului, conducerea Ligii pensionarilor a fost invitată în biroul Prefectului pentru a discuta la nivel județean problema pe care aceștia au exprimat-o public. Autoritățile au promis pensionarilor că în următoarea întâlnire vor fi prezenți atât senatorii, cât și parlamentarii din județ, tocmai pentru a găsi o soluție pentru remedierea acestor nemulțumiri.
Consiliul Pensionarilor speră ca această situație să fie rezolvarea cât mai curând, astfel încât membrilor sa le fie oferită șansa pentru a trăi decent și în condiții mai bune.