Pensionarea anticipată. Nouă inițiativă legislativă
Legea pensionării anticipate a minerilor și energeticienilor, care nu este aplicată de casele de pensii, ajunge din nou în Parlament. Un grup de parlamentari PSD a depus o nouă inițiativă legislativă, care conține, de fapt, amendamentele social-democraților, respinse în primă fază
Liderul PSD, Mihai Weber, susține că liberalii sunt cei care au pus bețe-n roate în aplicarea legii. Parlamentarul susține că aceasta s-ar fi putut aplica, dacă liberalii ar fi dat o ordonanță de urgență.
Pesediștii care au votat legea, dar spun că știau că va întâmpina probleme, dau vina pe presiunea socială. Deputatul Claudiu Manta a declarat, azi, într-o conferință de presă, că la momentul votului în Camera Deputaților, parlamentarii au crezut că ea este aplicabilă.
Casa Națională de Pensii a cerut ca textul legii să prevadă expres că legea se aplică retroactiv, ceea ce înseamnă fie o ordonanță de urgență, fie procese în instanță.