Pensionar din Târgu Jiu acuză un executor judecătoresc de agresare fizică

Merai Nicolae este un bărbat din municipiul Târgu Jiu care îl acuză pe executorul judecătoresc Florian Bîrsășteanu de faptul că l-a agresat fizic. Ajuns în biroul executorului, domnul Merai declară că ar fi solicitat anumite informații dintr-un dosar care îl privea, iar executorul ar fi reacționat agresiv, împingându-l și scoțându-l afară din birou.
Stând de vorbă cu domnul Bîrsășteanu, executorul asupra căruia a fost adusă această plângere, dânsul a explicat anumite neclarități care au ieșit la suprafață din dosarul cu pricina. Domnul Merai, fost salariat al Complexului Energetic Oltenia, este girant într-un dosar de executare din 2020, al cărui debitor principal a decedat între timp. Acesta a venit la biroul executorului cu solicitarea de a-i fi oprită poprirea pe pensie, poprire în valoare de 200 lei. Această sumă i-a ridicat suspiciuni domnului Bîrsășteanu. O valoare atât de mică nu avea cum să coincidă cu o treime din pensia bărbatului care, reamintim, este un fost salariat al Complexului Energetic Oltenia. Prin urmare executorul i-a spus pensionarului că ceva este în neregulă și văzând că nu găsește înțelegere l-a poftit să părăsească biroul.