ActualitateSliderSocialUltima ora
PE DRUM SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
La data de 12 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Târgu-Cărbunești și ai Serviciului Rutier, au depistat, în trafic, un bărbat, de 48 ani, din municipiul București, în timp ce conducea un monociclu pe DN67 Scoarța, iar în urma testării cu aparatul DRUGTEST, a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.