Patronatele cer reorganizarea României.
Nu este pentru prima dată când se discută despre reorganizarea României. Dacă cu câțiva ani în urmă se discuta acest lucru din punct de vedere administrativ, iată că acum reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României ( CCIR ), au venit cu soluția reorganizării prin reducerea numărului de județe la 15. Acest lucru vine și în contextul reducerii cheltuielilor bugetare.
CCIR, a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizații patronale și profesionale din România, discuții care s-au axat pe situația economică actuală, posibilitățile de dezvoltare și de promovare a produselor și serviciilor românești și modalitățile de reducere a cheltuielilor publice.
Astfel, organizaţiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de judeţe la 15, precum şi redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori.
”În Constituția României nu se vorbește de un anumit număr de județe”
“Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curţilor de Apel, care sunt în număr de 15, respectiv la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Alba-Iulia, Târgu Mureş, Bacău, Braşov.
Se poate prelua acest model şi în cazul judeţelor, mai ales că în Constituţia României nu se vorbeşte de un anumit număr de judeţe.
Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenţi, fiind, totodată, şi un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente şi transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiţi în economia românească”, se menţionează în comunicat.
Organizaţiile semnatare sunt: Camera de Comerț și Industrie a României, Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV), Asociaţia Brokerilor din România.