Pasivitatea nu oprește bullyingul!
Astăzi, în jurul orei 11:00, la Muzeul Județean Gorj a avut loc o conferință în cadrul căreia a fost lansat proiectul intitulat „Pasivitatea nu oprește bullyingul!”. Proiectul este implementat de către Asociația pentru Democrație, Educație, Respect, în calitate de Promotor, în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și o cunoscută asociație din Ploiești.
Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă stoparea actelor de bullying de la nivelul școlilor din județele Gorj și Prahova.
Pompiliu Ciochia, profesor în cadrul Liceului de Arte, susține că în procesul stopării bullyingului cel mai important factor este implicarea. Acesta a ținut să sublinieze că pasivitatea nu înseamnă oprirea bullyingului, persoanele pasive pot efectua oricând un astfel de act. Profesorii împreună cu elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” au demarat o serie de activități: filmulețe, scenete, afișe, prin care atrag atenția oamenilor cu privire la săvârșirea actelor de bullying care au devenit din ce în ce mai frecvente. Tinerii vor continua desfășurarea activităților și speră ca numărul cazurilor de bullying să scadă considerabil.
Actele de bullying în rândul tinerilor au început să apară frecvent. Cel mai grav act de bullying de la nivelul județului nostru a fost în cazul tinerei de 13 ani bătută și umilită de alte 4 adolescente minore. Filmulețe cu scenele de groază au ajuns virale pe internet, fiind extrem de urmărite.