Pași pentru salvarea CEO
Alin Cărăgui, secretarul de stat promovat de Partidul Național Liberal în Ministerul Energiei, își propune să salveze Complexul Energetic Oltenia. Cărăgui a și punctat obiectivele pe care le are pentru a ține entitatea energetică pe linia de plutire. Liberalul a precizat că vrea să se producă în continuare energie pe bază de cărbune, dar în aceelași timp vrea să se finalizeze și investițiile de la CE Oltenia.
Alin Cărăgui a primit atribuțiile din partea ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Secretarul de stat se va ocupa de Complexul Energetic Oltenia. Alin Cărăgui încearcă să găsească soluții pentru salvarea colosului energetic, despre care spune că nu o duce chiar greu.
Alin Cărăgui a precizat că va avea discuții cu sindicatele, dar și cu cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru a prelungi viața cărbunelui. La nivel central, a fost făcut un plan de acțiune, iar în perioada următoare vor fi discuții inclusive cu Comisia Europeană.
Alin Cărăgui a declarat că există discuții în Ministerul Energiei de a merge la Bruxelles și a renegocia planul de restructurare.