Pârtii pline la -20 de grade
Temperaturile extrem de ridicate se pare că nu au reprezentat un impediment pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Turiștii prezenți în stațiunea montană Rânca au simțit din plin gerul, temperatura în acest weekend ajungând și la -20 de grade.
Ținând cont că ne aflăm în plină pandemie, muntele se pare că este locul de refugiu preferat de cetățeni. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul turiștilor este unul extrem de ridicat.
Sabin Cornoiu, directorul SALVAMONT Gorj, spune că până anul acesta în stațiunea montană nu a mai fost înregistrat un aflux atât de mare de turiști. Dacă în trecut numărul turiștilor prezenți în stațiune era maxim 5.000 – 6.000 de sărbători, acum în weekend acesta reprezintă un număr minim zilnic.
Volumul mare de turiști prezenți în stațiune a dus la o menținere a numărului ridicat de evenimente: 8 intervenții în acest weekend, jumătate dintre ele fiind predate ulterior serviciului de ambulanță și smurd. Turiștii nu au venit destul de bine pregătiți și echipați, astfel că salvamontiștii au fost solicitați să intervină zilnic.
Membrii Salvamont Gorj fac în continuare apel către toți turiștii să fie cât mai responsabili, tocmai pentru a reduce numărul de accidente.