ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora
Partidul Național Vatra Românească vine și în Târgu Jiu
Un nou partid politic a luat naștere în România. Partidul Național Vatra Românească s-a născut din nevoia cetățenilor României de a se regăsi, doctrinar și organizatoric, într-o forță politică puternică de stânga, adresată tuturor românilor. Partidul Naţional Vatra Românească a apărut şi din necesitatea reevaluării rolului individului în societatea românească, precum şi a reevaluării relațiilor dintre acesta şi instituțiile statului.
Partidul Național Vatra Românească își propune o serie de obiective, printre care:
- Finalizarea retrocedării terenurilor agricole, cu vegetație forestieră, şi a imobilelor confiscate de regimul comunist;
- Cadastrarea gratuită finalizată până în 2025;
- Agricultura, sănătatea, asigurările sociale (reașezarea pensiilor tuturor categoriilor sociale);
- Legea de funcționare a Composesoratelor, a obştilor şi a tuturor formelor asociative, reorganizate conform legilor de restituire a proprietăților confiscate;
- Modificarea Legii arendei;
- Sprijinirea reală a proprietarilor de teren cu vegetație forestieră pentru oprirea defrişărilor pădurilor prin introducerea subvenției pe oxigen;
- Redeschiderea tuturor minelor închise abuziv şi reconstrucția uzinelor de preparare a substanțelor minerale utile;
- Naționalizarea terenurilor şi imobilelor retrocedate abuziv optanților care au mai fost despăgubiţi în trecut până în 1922;
- Modificarea legii electorale prin alegerea primarului în două tururi și reducerea la maxim două mandate a primarilor;
- Reașezarea funcționării independente a Justiției.