Parteneriat cultural România – Moldova

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a semnat un acord de colaborare cu Palatul de Cultură Ungheni, Republica Moldova, valabil între 1 ianuarie și 31 decembrie 2026. Parteneriatul își propune să dezvolte schimburi artistice și proiecte culturale care să apropie artiștii, profesorii și meșterii populari din cele două țări, consolidând tradițiile și artele contemporane.
Prin acest acord, cele două instituții vor organiza activități artistice și spectacole comune, mobilități pentru artiști și cursanți, precum și proiecte culturale și educaționale dedicate promovării tradițiilor și artelor contemporane. De asemenea, parteneriatul include inițiative transfrontaliere în domeniul culturii.
Managerul Școlii Populare de Arte, Alexandru-Ciprian Bratu, a fost primit la Ungheni de primarul Vitalie Vrabie și de directorul Palatului de Cultură Ungheni, Silvia Zagoreanu, unde au discutat oportunitățile concrete de colaborare.
Instituțiile implicate mulțumesc pentru sprijin și deschidere și anunță că urmează proiecte prin care artiștii și cursanții ambelor părți vor putea interacționa și colabora mai strâns.




