Parlamentul European a votat pentru aderarea României la Schengen
Parlamentul European a adoptat astăzi rezoluția privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. 547 de eurodeputați au votat în favoare, 49 împotrivă iar 43 s-au abținut. Guvernele statelor UE urmează să voteze în luna decembrie a acestui an, la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) dacă România și Bulgaria vor fi primite în spațiul Schengen.
În rezoluția adoptată astăzi, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023. Constatând că spațiul Schengen este „una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE.