Parcări pentru biciclete și trotinete
Parcări securizate pentru biciclete și trotinete. Este proiectul consilierului local al municipiului Târgu Jiu Eduard Lădaru care își dorește să rezolve problema locurilor unde cetățenii își pot lăsă bicicletele sau trotinetele pe timpul nopții. Proiectul vizează amenajarea a 10 parcări de biciclete cu câte 50 de locuri fiecare.
Pentru cei care dețin bicicletă ori trotinetă și nu au suficient spațiu pentru depozitare, Eduard Lădaru și-a propus să fie amenajate parcări moderne unde târgujienii își pot lăsa bicicletele sau trotinetele.
Eduard Lădaru speră ca acest proiect să fie pus pe ordinea de zi și să fie votat de consilierii locali.
Proiectul stimulează cetățenii să se deplaseze cu un mijloc de transport nepoluant prin oraș și le oferă locatarilor din Târgu Jiu un spațiu modern pentru depozitarea bicicletelor.