Parc fotovoltaic la Bărbătești

Încă un proiect pentru „energie verde” în Gorj! Și Primăria Bărbătești va avea un parc fotovoltaic. Primarul comunei, Adrian Mangu, a reușit să semneze contractul de finanțare cu Ministerul Energiei pentru realizarea unui parc fotovoltaic în localitate. Investiția este una benefică pentru comunitate și pentru mediu.
După semnarea contractului de finanțare, urmează ca lucrările să înceapă în cel mai scurt timp, terenul pentru realizarea parcului fotovoltaic fiind deja pregătit. Având o capacitate instalată de aproape 16 megawați, noile parcuri fotovoltaice vor produce energie electrică pentru consum propriu, reducând cheltuielile comunităților și protejând mediul.
Primarul Adrian Mangu a declarat faptul că acest proiect este unul important pentru localitate și speră ca va reuși cu acest parc fotovoltaic să reducă cheltuielile.