Parapete pe toată Transalpina
Siguranța va fi sporită pe cea mai înaltă șosea din România. Pe lângă asfaltarea drumului ce arăta ca după bombardament, CNAIR va monta și o serie de parapete pe toată Transalpina. Anunțul a fost făcut chiar de Prefectul Județului care a purtat discuții cu reprezentanții companiei. Parapetele vor fi din beton, nu elastice, așa cum se întâlesc pe mai multe sectoare de drum din România.
În prezent lucrările de asfaltare se desfășoară conform graficului. Pe 15 august ar trebui ca utilajele să plece iar lucrarea să fie finalizată. Marcajul va fi refăcut integral începând din Novaci și până în județul Alba.
Două săptămâni mai sunt până când turiștii se vor bucura de un drum modernizat. Până acum s-a asfaltat în zona Rânca, și s-au efectuat lucrări de montare parapete metalic și amenajare acostamente pentru amplasarea celui de tip greu. Parapetul din metal a fost executat în regie proprie de Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu.
În prezent, în zonă se circulă cu viteză redusă, mai ales că în această perioadă vin turiști de peste tot. Canicula îi determină pe mare parte dintre cei care vin la Rânca să vină în vârful muntelui pentru a se răcori și a respira aer curat.