Pandurii Târgu Jiu, la un pas de desființare
După ce un prim pas a fost făcut în acționariatul clubului Pandurii Târgu-Jiu, prin retragerea Artego, alți doi membri asociați vor să se retragă. Complexul Energetic Oltenia a depus deja actele pentru a ieși din acționariatul clubului, iar Consiliul Local Târgu Jiu, reprezentat de primarul Marcel Romanescu intenționează să facă același lucru.
În prezent, în cadrul primăriei există deja un club sportiv. Este vorba despre CSM Târgu Jiu, care funcționează deja cu secțiile de baschet masculin și handbal feminin, la seniori. Edilul intenționează de asemenea să înființeze și o secție de fotbal în cadrul clubului, însă doar la nivel juvenil.
Primarul a mai declarat pentru jienii și că personal, își dorește o organizare în genul Viitorul Constanța pentru CSM, mai ales că cel care conduce astăzi destinele clubului este un fost jucător de fotbal, Robert Bălăeț.
Romanescu a mai precizat că sportivii Clubului Municipal își vor putea desfășura pregătirea și în baza din zona de agrement din cartierul Narciselor, a căror lucrări vor fi demarate în curând.
Între Pandurii și membrii-asociați există un proces, de aproape 3 ani. Clubul a câștigat în instanță obligațiile financiare pe care acționarii nu le-au mai plătit din 2014 și are de recuperat aproape 3,3 milioane de euro. Procesul a ajuns, de un an, la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar următoarea înfățișare va avea loc pe 3 februarie 2021.
În lipsa investițiilor private, bugetul formației Pandurii Târgu Jiu este asigurat aproape în totalitate de autoritățile locale. Dacă aceste finanțări vor fi oprite, mai mult ca sigur, clubul va intra în colaps și va dispărea.
Înființat în 1962, clubul Pandurii Târgu Jiu a obținut cel mai bun rezultat din istorie în Liga 1, în sezonul 2012/2013, când s-a clasat pe poziția a doua. De asemenea, două stagiuni mai târziu, gorjenii au fost finaliștii Cupei Ligii. Mai mult, Pandurii a reprezentat România în cupele europene, reușind chiar calificare în grupele UEFA Europa League.