Ovidiu Popescu, condus pe ultimul drum

Este doliu în județul Gorj! Ovidiu Popescu, jurnalist și om de radio, a murit chiar în ziua de Paște. Fostul director al Centrului “Constantin Brâncuși” a decedat la 62 de ani. Vestea tragică a șocat pe toată lumea, iar mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare. Toți cei care l-au cunoscut pe Ovidiu Popescu au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui și au spus că Gorjul a mai pierdut un om de cultură. Ovidiu Popescu a primit titlu de cetățean de onoare al municipiului Târgu Jiu datorită implicării sale în includerea operelor brâncușiene în UNESCO.
Ovidiu Popescu, angajat al Consiliului Județean Gorj, cunoscut om de radio, a decedat în ziua de Paște. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Gorj, instituția unde Ovidiu Popescu lucra ca și consultant.
„A încetat să mai bată după o lungă și grea suferință. Cu profundă tristețe suntem nevoiți să ne luăm ADIO de la cel ce ne-a fost coleg și prieten de nădejde,Ovidiu Vasile Popescu. Pios omagiu și sinceră recunoștință pentru toată dăruirea ta și tot ce ai adus bun comunității gorjene! Dumnezeu să te odihnească în pace și să te aibă în paza Sa!Ne alăturăm durerii și tristeții familiei îndoliate și transmitem sincere condoleanțe”, este mesajul postat de Consiliul Județean Gorj în ziua de Paște.
Apoi mesajele de condoleanțe și rămas bun au început să curgă pe rețelele de socializare. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a transmis un mesaj emoționant.
Carton: „Unele despărțiri vin prea devreme. Și dor pentru totdeauna… Astăzi, în Duminica Învierii Domnului – ziua în care creștinii din întreaga lume celebrează biruința vieții asupra morții – colegul, consilierul și prietenul meu apropiat, Ovidiu Popescu, a plecat dintre noi. Cu atât mai greu este să accept această veste, cu cât plecarea lui vine într-o zi în care speranța, lumina și credința în viața veșnică sunt mai puternice ca oricând. Poate că nu întâmplător, sufletul lui blând a ales să plece spre cer tocmai acum, când Însuși Hristos ne învață că moartea nu este un sfârșit, ci începutul unei alte existențe – mai aproape de Dumnezeu. Ovidiu nu a fost doar un coleg de peste un deceniu. A fost omul pe care te puteai baza în orice moment. Calm, echilibrat, profund, dedicat… un om bun, cum rar mai întâlnești. Un sprijin real în momentele importante, un confident, un profesionist desăvârșit și un prieten discret, dar mereu prezent. Plecarea sa lasă un gol uriaș în sufletul meu și în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Mă doare plecarea ta, Ovidiu… și o parte din mine pleacă odată cu tine. Transmitem, cu toată compasiunea, sincere condoleanțe familiei îndurerate. Suntem alături de voi în aceste clipe sfâșietoare. Dumnezeu să vă mângâie sufletul și să-l primească pe Ovidiu în Lumina Sa veșnică. Hristos a înviat! Și tu, Ovidiu, ai urcat astăzi spre Înviere” a transmis președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu.
Jurnaliști, colegi și prieteni, cu toții au transmis condoleanțe familiei îndoliate.
„Zeci de ani l-am ascultat la Radio Târgu Jiu. L-am mai ascultat și astăzi. Lumină veșnică! ”, a transmis jurnalistul Gabriela Mladin.
Jurnalistul Alin Ion a transmis și el un mesaj emoționant în memoria lui Ovidiu Popescu. Acesta și-a amintit cu recunoștință de începuturile sale în radio, când Popescu i-a oferit încredere la începutul carierei.
„Ovidiu Popescu este omul care a avut încredere în mine și în Eugen Maruta și a răspuns afirmativ, în urmă cu vreo 25 de ani, la propunerea de a realiza o emisiune de radio incisivă și plină de sarcasm la adresa politicienilor, deși eram la prima experiență la radio și aveam, normal, mari temeri. Nu ne-a reproșat vreodată că am fost prea duri cu vreun om politic sau că am greșit ceva. Ba din contră. Era încântat de ceea ce ziceam despre politicieni și ne-a încurajat. De emisiunea ,,Pisica neagră cu clopoței” își aduc și acum aminte mulți dintre politicienii invitați de atunci sau ascultători. ,,Este” pentru că Ovidiu Popescu va fi prezent mereu în sufletele celor care l-au cunoscut. Mulțumesc, Ovidiu Popescu, pentru încredere!, a transmis jurnalistul Alin Ion.
Cântărețul Tavi Colen a transmis și el un mesaj emoționat după moartea lui Ovidiu Popescu.
„ Astăzi, am pierdut mai mult decât un prieten. Nu am cum să-l înlocuiesc, pentru că este de neînlocuit. Ca un semn că gândurile mele mergeau spre el, azi dimineață i-am scris: „Hristos a înviat!”, fără să știu că Domnul l-a chemat la El. Îi mulțumesc lui Ovidiu Popescu pentru prietenia de-o viață, pentru momentele unice petrecute împreună de-a lungul anilor și pentru tot ce m-a învățat. Anul trecut, la Transalpina Fest, el fiind sufletul acestui festival de la Rânca, ne propusesem multe de făcut pentru anul acesta.
Din păcate, Ovidiu nu mai este… pentru că s-a mutat la îngeri. Drum lin, fratele meu!”, este mesajul postat de Tavi Colen.
Ovidiu Popescu este condus astăzi pe ultimul drum de familie, rude, prieteni, colegi și apropiați.