„Ora de civilizație” în școlile din Târgu Jiu
Timp de trei luni, jandarmii gorjeni au derulat programul „Ora de civilizație” în colaborare cu instituțiile de învățământ din municipiul Târgu Jiu. Peste 300 de elevi au participat la activități interactive, având ocazia să învețe despre prevenirea faptelor antisociale și consecințele acestora.
În cadrul întâlnirilor, au fost abordate teme esențiale precum răspunderea contravențională și penală a minorilor, efectele sociale și morale ale comportamentelor antisociale și modalitățile prin care aceste fapte pot fi sesizate. Scopul proiectului a fost de a încuraja comportamentele pro-sociale în școală și comunitate, dar și de a consolida relația dintre elevi, cadrele didactice și autorități. Programul a contribuit la conștientizarea responsabilităților individuale și la prevenirea unor posibile situații problematice în rândul tinerilor.
Activitățile vor continua în anul viitor, după vacanța de iarnă, cu noi inițiative educative, menite să sprijine dezvoltarea unei generații responsabile și bine informate.