OneLife Rally, astăzi, în Gorj
OneLife Rally ajunge astăzi în județul nostru. La ora 11:30, super mașinile trec prin Rânca, iar la ora 13:00 ajung la Novaci, de unde își vor continua drumul către București. Este un eveniment foarte important la nivel European, atrage iubitorii de mașini foarte scumpe și are scop caritabil, sumele obținute fiind donate către organizații de caritate. Traseele sunt atent alese, în așa fel încât să străbată cele mai frumoase locuri din Europa. Faptul că Gorjul se află pe ruta celor de la OneLife Rally i se datorează și Anamariei Prodan, cu care edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a avut discuții pe această temă în urmă cu câteva luni.
Participanții se vor intersecta cu spectatorii de la Transalpina Fest, un festival cu tradiție, organizat de Consiliul Județean și care aduce pe scena din Rânca trupe foarte cunoscute din România.