Oficial:Programul Startup Nation 4, deblocat

Ministrul Economiei Radu Miruță vine cu o veste bună pentru toți antreprenorii! Acesta a transmis că de astăzi programul Startup Nation 4 intră în vigoare „ Astăzi am semnat ordinul de ministru care deblochează și dă drumul la Startup Nation 4, programul cu finanțare europeană în valoare totală de 444 milioane euro.
Inițial, tot proiectul de 444 milioane de euro era blocat, pentru că nu se atinsese pragul minim de 25.000 de aplicanți sub 30 de ani. Am păstrat această condiție, dar am găsit o soluție corectă. L-am spart și împărțit lansarea în două etape, ca să nu mai ținem pe loc pe nimeni. Cu alte cuvinte cei 22.000 de oameni care au aplicat deja pot merge mai departe către finanțare, până la 50.000 euro/proiect. Pentru diferența de aproximativ 7600 de locuri finanțabile pentru prima etapă, vom deschide o nouă etapă de înscrieri, astfel încât să ajungem la ținta totală. Nu era corect să ținem pe loc 22.000 de oameni, care își doresc să performeze, să se dezvolte și sa- i ajute și pe ceilalți să crească, doar pentru că nu s- au înscris ultimii 3.000. Din 1 august încep cursurile de antreprenoriat, primul pas obligatoriu înainte de obținerea finanțării. Estimăm ca în septembrie să poată depune deja proiectele pentru finanțare. Lucram în paralel. Cei care termină cursurile mai repede vor putea aplica imediat, nu vor aștepta după ceilalți. Selecția finală a câștigătorilor va fi făcută după ce toată lumea a parcurs pașii obligatorii. Orice antreprenor are nevoie de sprijin la început de drum. Rolul meu și al echipei mele este să-i ajutăm să reușească, nu să-i blocăm în birocrație”