Oficial fără pițărăi în acest an!
Conform articolului 6 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, sunt interzise reuniunile cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și deschise, publice și private.
Așadar, nici obiceiurile de Crăciun nu se vor mai desfășura la fel la în anii trecuți. Pe 24 decembrie, oamenii mergeau în „pițărăi”, una dintre cele mai iubite tradiții din această perioadă. Pandemia Covid-19 a suspendat colindatul din casă în casă.
Edilii comunelor în care se organizau cu fast „pițărăii” au păreri împărțite. La Săcelu, primarul consideră că decizia trebuia luată la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, în funcție de incidența cumulată. Mai mult, acesta spune că dacă s-au putut organiza alegeri se pot respecta și tradițiile de Crăciun, unde participă mult mai puțini oameni.
Nici la Polovragi edilul nu este de acord cu decizia impusă. Gheorghe Epure este de părere că trebuie respectată dorința cetățenilor, pentru ca și aceștia, la rândul lor, să respecte măsurile de protecție și distanțare socială.
Pe de altă parte, la Arcani, Aristică Coiculescu este de acord cu măsura adoptată, chiar dacă cetățenilor le vor lipsi colindătorii.
Din păcate, cel puțin în acest an, gorjenii își pot lua adio de la reuniunile de Crăciun. Direcția de Sănătate Publică Gorj face apel la cetățeni să respecte normele în vigoare pentru prevenirea creșterii numărului de cazuri Covid-19.