Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateCulturaSliderUltima ora

Obiect. Culoare. Desen. Instalație

Ziua marelui sculptor Constantin Brâncuși, a fost marcată și la nivelul județului nostru. Dacă în jurul orei 10, o manifestare a Asociației culturale „Tătărăscu” și Asociației cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, împreună cu Consiliul Județean și Primăria Târgu Jiu, a avut loc în Parcul „Coloanei fără Sfârșit”, începând cu ora 11, evenimentele s-au mutat la Galeriile Municipale de Artă.

În cadrul Galeriilor a fost vernisată o expoziție a Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Curatorii vernisajului au fost Vasile Fuiorea și Mihai Țopescu.

Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, a fost cel care a deschis evenimentul cu un omagiu adus marelui sculptor și cu o prezentare a evenimentelor de astăzi.

În continuare, Vasile Fuiorea a luat cuvântul și a expus publicului noul concept ce a stat la baza expoziției.

Criticul de artă, Pavel Șușară, a subliniat în cadrul expoziție, importanța sculptorului Constantin Brâncuși, dar mai ales a operelor sale. Șușară consideră că orașul Târgu Jiu a beneficiat de un proces de reconstrucție, odată cu apariția sculpturilor brâncușiene. De asemenea, criticul suține că istoria Târgu Jiului se împarte în două mari epoci: epoca dinainte de crearea ansamblului Brâncuși și cea de după.

Expoziția poate fi vizitată în cadrul Galeriilor Municipale până la data de 11 martie.

Articole similare

Back to top button