Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

O nouă prelungire a lucrărilor de pe Calea Eroilor

Ultima zi a lunii iunie trebuia să coincidă cu ziua în care lucrările de pe Calea Eroilor din municipiul Târgu Jiu să cunoască finalizarea. Nu s-a întâmplat acest lucru, din contră, primarul Marcel Romanescu a anunțat în cadrul conferinței de astăzi o nouă prelungire a termenului de execuție, o prelungire de 6 luni.

Alături de Romanescu, în sala de conferință au fost prezenți și Directorul de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac, și arhitectul Dorin Ștefan. Aceștia au prezentat aspectele care au condus la această hotărâre, prilej cu care au explicat și conceptul care stă la baza proiectării și realizării urbane a Căii Eroilor (Axa Brâncuși) din “Ansamblul monumental Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Fie revizuirea unor elemente la cerințele arhitectului vis-a-vis de estetica proiectului, fie din cauza pandemiei, fie datorită soluțiilor de îmbunătățire a lucrărilor apărute pe parcurs, așa cum susține Chiriac, un lucru este cert: Calea Eroilor nu este gata nici în prezent.

De altfel, conform concepției arhitectului Dorin Ștefan, situarea în spațiu este rezultatul unei deveniri în timp, iar situarea în timp s-a consumat în intervalul dintre alegerea locului “Coloana Infinitului” și primirea unei noi comenzi prin care s-a desăvârșit “Ansamblul sculptural monumental Constantin Brâncuși” cu toate semnificațiile lui artistice și spirituale. Întrucât conceptul execuției lucrărilor urmărește coerența materială și spirituală a intervenției în raport cu monumentul și situarea în timp și spațiu a acestei relații, Dorin Ștefan a gândit ca și “îmbrăcămintea” străzii – stradă-cale, care la vremea intervenției lui Brâncuși nici nu era întregită – care unește cele două capete să evoce această atitudine: un preș țărănesc așternut întru sărbătoare și nu un covor roșu întins spre celebrare.

În privința noului termen de prelungire, edilul Romanescu oferă garanția că de data aceasta lucrările se vor încadra în graficul de execuție, constructorul asumându-și acest lucru, tot acesta fiind și cel care a solicitat respective prelungire.

Mai mult decât atât, Romanescu mizează pe faptul că în baza modificării legislației, societatea care a solicitat prelungirea termenului de execuție a lucrărilor este obligată să vină cu o garanție de bună execuție pe care să o poată asigura o entitate financiară.

Din moment ce termenul de execuție a fost depășit, este firesc că discutăm și de penalitățile aferente întârzierii finalizării lucrărilor, penalități pe care le va suferi constructorul. Acestea se vor calcula în baza cadrului legislativ în vigoare și vor fi suportate începând cu data de mâine, 1 iulie, pentru fiecare zi ce depășește termenul.

Articole similare

Back to top button