O nouă ediție “Ia săcuțu’, ia mieluțu’”
Cum se obișnuiește de la un la altul, cetățenii bat în lung și în lat târgul de miei, pentru a cumpăra carnea de miel cu care să completeze masa de Paște. Deși prețurile s-au menținut la nivelul celor din anul precedent, oamenii nu se înghesuie la cumpărături, fiind deja copleșiți de scumpirile celorlalte alimente. Un kilogram de carne de miel costă astăzi 40-45 lei în târgul de miei deschis în Piața Litovoi din Târgu Jiu. Vânzătorii nu se plâng, din contră, sunt optimiști că vor reuși să vândă cât mai mulți miei sacrificați.
Ia săcuțu’, ia mieluțu’. După posibilitățile fiecăruia, oamenii au achiziționat “mieluțul” care susțin că nu poate lipsi din meniul aferent sărbătorilor pascale. Prețul kilogramului de carne nu a mulțumit pe toată lumea.