O nouă campanie la AJOFM
În prezent în România se organizează o campanie națională ce constă în verificarea stabilirii și acordării ajutorului social, dar și identificarea măsurilor de creștere a ocupării persoanelor apte de muncă. Campania se va desfășura până la finalul lunii, mai exact până pe 26 februarie.
La nivelul județului Gorj, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, au demarat deja această campanie. În prima săptămână, verificările au fost făcute de echipe mixte formate din membrii celor două agenții. În prezent, însă sarcinile au fost împărțite. AJPIS verifică dosarele prin care persoanele beneficiază de plata venitului minim, iar AJOFM identifică tinerii NEETS și îi introduc în baza de date.
În cadrul celor 30 de localități verificate până în prezent, primarii au dat dovadă de implicare și au oferit reprezentanților AJOFM spațiul necesar pentru întâlnirile cu persoanele vizate în condiții optime, respectându-se măsurile de distanțare impuse de pandemia COVID-19.
Romeo Chiriac a subliniat faptul că scopul acestei campanii nu este acela de a tăia ajutorul social minim garantat, ci de a sprijinii persoanele aflate în această situație.
În cadrul campaniei, gorjenii au fost informați, de asemenea, despre programul „A doua șansă” desfășurat de Inspectoratul Școlar Județean, despre repartițiile pe locuri de muncă vacante și despre facilitățile și primele de care pot beneficia.
Prin intermediul acestei campanii, AJOFM speră să vină și în ajutorul angajatorii care au nevoie de forță de muncă.