O nouă Asociație pentru județul Gorj
Senatorul Ion Iordache a venit cu propunerea înfințării unui department de consultanță pentru atragerea fondurilor europene, sprijinind astfel cele 5 Grupuri de Acțiune Locală din județul Gorj. În acest sens se va înființa o nouă asociație care va cuprinde Grupurile de Acțiune.
Iordache spune că deja a stabilit un calendar al întâlnirilor, iar săptămâna viitoare, fiecare va trebui să vină cu sarcinile rezolvate. Președintele consiliului Județean, Cosmin Popescu și-ar fi asumat că va pregăti un cadru de statut, iar ceilalți membri vor discuta cu primarii localităților.
Scopul asociației nou-înfințate va fi în principal facilitarea absorbției fondurilor europene dar și creșterea sumelor acordate.
Acesta s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții GAL-urilor, care s-au arătat încântați de propunerea venită de la senator. La ședință au participat și Cosmin popescu dar și senatorul social-democrat, Cristinel Rujan. Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, spune că noua asociație de dezvoltare va adduce cât mai mulți bani europeni și va rezolva problema comunităților.
Și primarul orașului Turceni consideră initiativa ca fiind binevenită. Cristina Cilibiu este de părere că prin aceste investiții se vor crea noi locuri de muncă pentru gorjeni și astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să părăsească județul.
Președintele Grupului de Acțiune Locală Parâng spune să exită dorință de muncă și speră ca în cel mai scurt timp să apară și roadele.
Una dintre soluțiile pentru redresarea economică a României și implicit a județului Gorj este atragerea fondurilor europene.