Nunta de aur, organizată la Târgu Jiu
Veste bună pentru vârstnici! În curând se va organiza nunta de aur și la Târgu Jiu, eveniment dedicat cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul acestui an. Evenimentul va avea loc în luna mai, iar cei care doresc să participe pot depune o solicitare scrisă la primărie.
Pentru participarea la evenimentul care va avea loc în luna mai a acestui an este necesară depunerea unei solicitări scrise, la registratura Primăriei Municipiului Târgu Jiu, însoțită de certificatul de căsătorie care atestă împlinirea a 50 de ani de căsătorie precum și de actele de identitate ale celor doi soți, din care să rezulte faptul că au domiciliul în Târgu Jiu.
Cei care doresc să se înscrie, trebuie să se prezinte cu documentele necesare la sediul primăriei.
Evenimentul se sărbătorește într-un cadru festiv și se vor acorda premii în bani.