Nu sunt indicii legate de bărbatul dispărut de la Sanatoriu
“La data de 9 iulie, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112 despre faptul că Marica Dumitru, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Țânțăreni, județul Gorj, a plecat în mod voluntar de la sanatoriul Dobrița, unde se afla internat, fără a mai reveni.” Așa suna mesajul transmis de reprezentanții IPJ Gorj în urmă cu mai bine de două săptămâni. De atunci și până în prezent bărbatul nu a revenit. La activitatea de căutare participă inclusiv echipa de salvamontiști gorjeni care, conform directorului Sabin Cornoiu, a utilizat toate resursele dar fără rezultat.
Directorul Salvamont Gorj declară că în operațiunea de căutare de persoanei dispărute parcă fără urmă au fost utilizate drone, câini special antrenați, programul special de identificare a persoanelor, elicopterul din dotare. În continuare echipele de căutare nu au niciun indiciu.