”Nu a fost asfaltat nici măcar 1 m”
Se apropie noi manifestări care vor avea loc la Monumentul lui Tudor Vladimirescu cu ocazia sărbătoririi bicentenarului eroului neamului românesc.
Cu toate acestea, nici până în prezent nu a fost reabilitat drumul DJ 671 D Apa Neagră-Padeș-Valea Mare care duce spre Monumentul lui Tudor Vladimirescu.
Deși, de nenumărate ori Dan Ilie Morega a ridicat aceste probleme, se pare că încă nu au fost luate măsuri de Consiliul Județean Gorj.
Morega îl indică vinovat chiar pe președintele Consiliului Județean Gorj, asta pentru că, spune președintele fundației, Cosmin Popescu a fost cel care a promis că artera rutieră ce leagă Apa Neagră de Valea Mare, drum istoric și turistic, aflat într-o stare deplorabilă, va fi modernizat.
Din păcate, ne aflăm în punctul în care ne apropiem de sărbătorirea a 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, iar proiectul legat de drum este tot ,,în lucru’’, șefii de la județ oferind, pentru a nu știu câta oară doar promisiuni.
Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au trimis o informare de presă prin care prezintă execuția lucrărilor la mai multe obiective de investiții, iar la drumul de la Padeș, în luna aprilie, lucrările figurează a fi realizate pe o suprafață de doar 350 de m.
Dan Ilie Morega, susține că nu a fost modernizat sau asfaltat nici măcar un metru de drum, iar toate aceste informații transmise de reprezentanții CJ Gorj sunt doar… minciuni.
Fostul deputat spune că i-a cerut lui Cosmin Popescu să urgenteze și să rezolve situația drumului care trece prin fața locului în care se vor organiza manifestările în vara acestui an.
Din spusele lui Morega, președintele CJ Gorj îi promitea că se vor rezolva aceste probleme încă din 2017, dar nu s-a concretizat nimic nici până acum, după 4 ani în care au avut loc constant aceste discuții.
Morega este dezamăgit că nu au fost luate măsuri nici până în prezent și spune că el a fost singurul care s-a interesat cu adevărat de problemele pe care le traversează județul Gorj.
În anul 1921, Comitetul școlar din Padeș, prin îndemnul învățătorului Nicolae Spineanu, în centrul ”meterezelor” lui Tudor Vladimirescu, a îngrădit un loc de 2 metri pătrați, unde s-a ridicat pentru început o troiță de stejar cu însemnarea ”Tudor Vladimirescu 1821 – 1921”.
Așadar, în data de 9 iunie 2021 se vor sărbători 200 de ani de la mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu.