Noul premier, anunț despre taxe și pensii

Premierul Luca Niculescu a declarat, după prima ședință a noului Guvern, că respectarea țintei de deficit bugetar rămâne o prioritate, în condițiile în care România a trecut „foarte la limită” de evaluările agențiilor de rating. De asemenea, premierul a evitat să își ia un angajament că Guvernul nu va introduce taxe noi și că pensiile vor fi indexate anul viitor.
„Deficitul este ceva în care trebuie să ne încadrăm, face parte din acordurile internaționale la care participăm, angajamentele pe care ni le-am asumat și știți cât de fragilă este linia pe care ne aflăm. Am trecut de trei agenții de rating cu bine, dar foarte la limită la finalul, la mijlocul acestui an.
Avem vizita lor din nou la începutul anului viitor și aici vreau să-i mulțumesc ministrului Alexandru Nazare pentru efortul remarcabil pe care l-a făcut pentru ca România să rămână în această zonă, el, colegilor de la Banca Națională de asemenea, iar în ceea ce privește cifre exacte, sincer, vi le pot da după ce vedem ceva mai bine cum stăm cu încheierea acestui an din punct de vedere fiscal-bugetar”, a spus Luca Niculescu.
Întrebat dacă își ia un angajament că nu va introduce taxe noi, Luca Niculescu a declarat:
„În momentul de față, răspunsul este același, vedem cum stăm cu cifrele fiscal-bugetare până la finalul anului. Evident că nu este dorința nimănui de a introduce taxe noi și vom face tot ce putem pentru ca cei mai vulnerabili, în orice caz, să fie să fie protejați”.
De asemenea, întrebat dacă Executivul va adopta măsuri precum reducerea TVA, eliminarea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei și indexarea pensiilor, premierul a afirmat că Guvernul va aplica măsurile prevăzute în programul de guverbnare ar deciziile vor fi luate în ședințe de Guvern, cu avizul Ministerului Finanțelor, „nu la TV”.



