Nou născuții neimunizați împotriva hepatitei B din cauza crizei de vaccin
Criza căreia sistemul de sănătate românesc nu îi găsește o soluție persistă și în momentul de față, inclusiv în județul Gorj. Este vorba despre lipsa vaccinului hepatic B (pediatric), esențial în primele 24 ore de la naștere. La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu vaccinul lipsește de aproximativ 14 zile, a declarat purtătorul de cuvânt Mihaela Țicleanu, iar nou născuții au fost imunizați cu vaccinul împotriva TBC-ului, imediat după naștere, pe perioada internării sau la un interval scurt de timp, prin rechemarea mamelor cu copiii la spital.
Vaccinul necesar a fi administrat nou născuților este distribuit de către Direcția de Sănătate Publică Gorj care la rândul său îl primește printr-un ordin de Ministru. Vaccinul este achiziționat la nivel național de către Ministerul Sănătății iar perioadele de discontinuitate în aprovizionare nu țin de Direcțiile de Sănătate Publică de pe raza județelor, a transmis Daiana Militaru, purtător de cuvânt DSP Gorj.
În momentul de față, la Direcția de Sănătate Publică Gorj lipsesc vaccinul Hexacima – necesar la 2, 4 și 11 luni de la naștere, și ROR – necesar la 12 luni și 5 ani. Acestea nu se mai află în stoc din luna septembrie. Mai mult, vaccinul Hepatic B lipsește din luna iulie, susțin reprezentanții DSP Gorj.