Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Noi scumpiri ale alimentelor, după Paște

După scumpirile de aproape 10% la alimente în 2026, ar putea urma noi majorări de prețuri, imediat după Paște. Federația Patronală Română din Industria Alimentară – Romalimenta anunță noi scumpiri ale produselor. Cauzele? Costurile tot mai mari cu energia, gazele și combustibilii.

Preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu, a criticat lipsa unor măsuri eficiente din partea autorităţilor, în condiţiile în care alte state au intervenit pentru a limita impactul scumpirilor.

În opinia sa, reducerea accizei la motorină va avea un impact limitat, având în vedere că o scădere de 30 de bani poate fi rapid anulată de fluctuaţiile pieţei internaţionale.

Aurel Popescu a declarat, pentru Agerpres, că organizaţia patronală a înaintat mai multe propuneri autorităţilor pentru a menţine preţurile actuale la alimente. Acestea se referă la extinderea facilităţilor pentru transportatori şi pentru vehiculele sub 7,5 tone folosite pentru distribuţia alimentelor, reducerea treptată a accizelor şi a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru a compensa costurile suplimentare, dar şi acces la gaze la preţuri competitive pentru industria alimentară.

Însă cu toate dificultările cu care se confruntă această industrie, preşedintele Romalimenta dă asigurări că alimentele nu vor lipsi de pe piaţă.

El a remarcat însă că oamenii consumă cu aproape 4% mai puţină pâine ca până acum, ceea ce arată că a scăzut puterea de cumpărare, iar lumea este mai atentă la achiziţiile pe care le face.

Articole similare

Back to top button