Noi restricții impuse
România se află în valul 2 al pandemiei de coronavirus, după cum declară autoritățile competente. În acest sens, au fost adoptate noi măsuri de prevenire și combatere a infectării Covid-19, mai ales după ce România a înregistrat astăzi un nou număr record de decese în 24 de ore.
Guvernul României a făcut public documentul si anexele cu noile restricții și măsuri. În ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență a fost actualizată lista zonelor de risc epidemiologic ridicat.
În Hotărâre se precizează că persoanele intrate pe teritoriul țării din zonele afectate, sunt obligate să respecte măsura izolării la domiciliu timp de 14 zile.
Excepție fac persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile. La trecerea graniței, aceștia trebuie să prezinte un test negativ pentru SARS- CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul țării.
În topul țărilor grav afectate care figurează în anexa emisă de CNSU, se regăsesc Israel, Muntenegru, Spania, Cehia, Republica Moldova, Franța și Olanda.
După deciziile de luni seara ale autorităților centrale, Comitetele Județene de Urgență s-au reunit marți pentru a pune în aplicare noile restricții. Astfel, personalul specializat recomandă purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile publice deschise.
La nivelul județului Gorj, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât ieri impunerea unor noi restricţii în mai multe unități administrativ-teritoriale.
Prin Hotărârea CJSU, se suspendă activitățile economice în localitatea Alimpești, unde, s-au înregistrat mai mult de 1,5 cazuri la mia de locuitori. A fost suspendată activitatea instituțiilor de spectacole dar și a cafenelelor.
Alte două localități gorjene își mențin restricțiile din cauza numărului crescut de cazuri. Comunele Ciuperceni și Mătăsari prezintă un număr de peste 2, respectiv 1,62 de cazuri la mia de locuitori.
Puțin sub 1,5 la mie înregistrează comunele Jupânești, Bumbești-Pițic, Telești și Prigoria, care au însă un număr mai mare de locuitori decât primele două comune aflate sub incidența restricțiilor. 17 localități din Gorj stau cel mai bine la capitolul coronavirus. Niciun caz nu a fost înregistrat pe raza acestora în ultimele 14 zile, rata de infectare fiind 0.
Situația nu este roz nici în Capitală. Din cauza numărului alarmant de cazuri, Direcția de Sănătate Publică a recomandat autorităților închiderea restaurantelor, barurilor si cinematografelor si interzicerea evenimentelor private cu un număr mai mare de 50 de persoane.
Astăzi la nivelul României au fost înregistrate 2958 noi cazuri și 82 decese.