Noi programe de formare AJOFM
Programele de formare profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, au reușit să aducă județul pe primul loc la nivel național ca indicator de performanță.
AJOFM Gorj a organizat deja 17 cursuri la care au participat 437 de persoane, 434 dintre ei fiind șomeri.
În perioada următoare vor fi organizate alte 9 cursuri.
În cadrul acestora participă persoane cu acces dificil pe piața muncii, fiind vorba despre 3 persoane cu dizabilități, 6 de etnie romă, 2 tineri post-instituționalizați, 5 foști deținuți și 237 de cetățeni cu domiciliul în mediul rural.
După susținerea examenelor de finalizare a cursurilor, 274 de absolvenți au fost angajați.
Romeo Chiriac, directorul executiv al AJOFM, susține că prin programele de ucenicie pe care agenția a reușit să le subvenționeze, 48 de contracte de acest fel sunt finanțate cu suma de 2250 de lei lunar.
De la începutul anului și până în prezent, 4007 persoane au reușit să fie încadrate în muncă datorită acestor programe de formare, 3.546 de contracte au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată și 461 pe o perioadă determinată.