Nicușor Dan: „PNL a ținut direcția corectă pentru România“

Nicușor Dan, președintele României, a fost prezent la congresul PNL și a ținut să precizeze cât de important este faptul că PNL și-a asumat guvernarea.
,,Suntem obligaţi să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost aşezate greşit în societate pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta. Sunt foarte optimist că vom reuşi să facem împreună lucrurile astea. Pentru că pentru societate este un moment de îndoială vreau să vă transmit şi dumneavoastră, şi românilor convingerea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani”, a adăugat Nicuşor Dan.
Preşedintele a subliniat că România are un sector privat dinamic, competitiv, România are şansa să intre în OCDE şi să atragă mult mai multe investiţii străine la sfârşitul anului viitor.
”România are viitor şi într-un timp tangibil”, a precizat Nicușor Dan.