Niciun muncitor la Podul Lainici
Vital pentru dezvoltarea Gorjului, Podul de la Lainici se află în prezent în același stadiu ca înainte de demararea procedurilor de licitație. Niciun munciptor nu era prezent astăzi în zonă și nici măcar vreun utilaj parcat care să dea impresia că acolo s-ar fi lucrat măcar câteva ore.
Conform panoului de la capătul podului, lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna noiembrie 2020, însă până acum nu s-a lucrat din cauza „perioadei de timp friguros”. Din martie ar fi trebui ca muncitorii să se reîntoarcă pe șantier, însă nici urmă de ei la finalul lunii aprilie.
Deputatul USR Radu Miruță spune că echipa lucrează, însă într-o zonă greu vizibilă, fiind undeva la „cotul Jiului”. Astăzi însă era o liniște apăsătoare și niciun motor nu perturma ciripitul păsărelelor.
Gorjenii așteaptă finalizarea podului ca pe pâinea caldă întrucât limita maximă de greutate admisă este de 30 de Tone. Așadar, camioanele încărcate nu pot trece peste Jiu în prezent. Totuși..
Într-un interval scurt de timp câteva camioane traversează podul. La libera înțelegere, acestea ar trebui să nu fie încărcate, însă din sutele de camioane care trec în 24 de ore doar câteva sunt controlate, iar în urma verificărilor mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere.
Și Prefectul de Gorj a efectuat verificări în zonă și spune că ritmul în care se desfășoară lucrările lasă de dorit. Așadar a convocat o întâlnire după sărbători.
Am hotărât convocarea unei întâlniri pe data de 10 mai la care să participe toți factorii implicați: proiectanți, constructori și reprezentanți CNAIR. Soluțiile trebuie găsite rapid pentru ca lucrarea să fie finalizată în termenul stabilit, deoarece desfășurarea traficul în condiții normale pe Defileul Jiului reprezintă o prioritate pentru mine, fiind o investiție deosebit de importantă pentru economia județului și pentru toți cetățenii. Scrie Corneliu Răducan Morega pe pagina sa de socializare.
Termenul de execuție al lucrării este 12 iulie 2022.