Nemulțumiri după numirea lui Tașcău
În urma alegerilor parlamentare de pe 6 decembrie, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, Cristinel Rujan, a fost ales senator de Gorj. Cum funcția din conducerea județului a rămas vacantă, vineri a fost ales un nou vicepreședinte. Dorin Tașcău a fost propus și mai apoi votat, cu o majoritate de 23 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”.
Numirea lui Tașcău a stârnit nemulțumiri chiar în interiorul partidului. Gabriel Giorgi a postat pe Facebook un mesaj prin care în acuza pe Tașcău de neimplicare în campania electorală. Actualul vicepreședinte al Consiliului a candidat și pentru Camera Deputaților, pe poziția a treia.
Cât din roșul de pe hartă i se datorează noului vicepreședinte al consiliului Județean, Dorin Tașcău?
Mai mult, ca răspuns la un comentariu în care i se atrăgea atenția că Gorjul nu va mai fi roșu, Giorgi spunea cu oameni ca Tașcău care nu a făcut mai nimic în campanie, doar a fost purtat ca un bibelou prin anumite localități…mai greu”
Prezent în emisiunea „În interes public” de la Gorj Tv, Dorin Tașcău nu a vrut să comenteze aplu subiectul. Acesta a spus că discuțiile cu privire la poziția din Consiliu au avut loc imediat după publicarea rezultatelor alegerilor parlamentare, iar ceilalți consilieri au primit răsplata din partea partidului în urma muncii lor. Mai mult, Tașcău a precizat că Giorgi ar fi avut o altă poziție cu câteva zile în urmă legată de numirea sa.
Dorin Tașcău a ținut să menționeze că venirea sa la Consiliul Județean nu este una de dragul de a ocupa o funcție. Acesta este hotărât să își finalizeze atât proiectele personale pe care le-a avut în campania electorală, cât și pe cele ale partidului pe care îl reprezintă .