Mulți turiști, multe incidente
Stațiunea montană Rânca a fost extrem de aglomerată în acest weekend. Turiștii au ales să își petreacă Crăciunul la munte, astfel că stațiunea abia a făcut față fluxului continuu de mașini ce se îndreptau spre cabane și pârtii.
Numărul mare de turiști prezenți a depăși așteptările atât a cabanierilor, cât și a administratorilor de pârtii, însă aceștia s-au arătat extrem de bine pregătiți.
Fiind una dintre puținele stațiuni din țară care a avut zăpadă suficientă pentru practicarea sporturilor de iarnă, Rânca a atras un număr foarte mare de turiști. Coloane de 10 – 15 km s-au format atât la intrarea în stațiune, cât și la coborâre, însă cei ajunși s-au putut bucura de skiuri și săniuțe.
Dat fiind numărul mare de turiști prezenți în stațiune, ridicat a fost și numărul evenimentelor. Turiștii nu au venit destul de bine pregătiți și echipați, astfel că salvamontiștii au fost solicitați să intervină zilnic.
Ziua de sâmbătă a marcat un record al intervențiilor, opt solicitări fiind inregistrate. Reprezentanții SALVAMONT Gorj sunt prezenți la datorie, beneficiind de toate echipamentele necesare.
Membrii Salvamont Gorj fac în continuare apel către toți turiștii să fie cât mai responsabili, împreună reușind astfel să reducă numărul de accidente.