ActualitatePoliticaUltima ora
Moțiunea simplă pentru demiterea ministrului Energiei, respinsă

Moțiunea simplă pentru demiterea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a fost respinsă ieri, în Senat. Burduja a ținut să le mulțumească parlamentarilor care nu au susținut inițiativa semnată de senatorii AUR, POT, și S.O.S. România.
,,Mulțumesc tuturor colegilor care au fost astăzi în plenul Senatului României și au respins moțiunea inițiată de opoziție împotriva mea. Mulțumesc și opoziției pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a prezenta, încă o dată, ce facem la Ministerul Energiei pentru români și pentru România.
Am venit cu cifre și argumente, iar raportul de mandat la zi îl regăsiți în primul comentariu. E pentru toți cei care vor să afle mai mult despre cel mai mare program de investiții de după 1989, pe care l-am pornit pentru sectorul energetic românesc. Cele 14 miliarde de euro din fonduri nerambursabile, pe care le-am atras în mandatul meu pentru investiții în energia României, ne vor asigura adevărata independență energetică.
Lansez un apel sincer către cei care se consideră politicieni responsabili: spuneți ce doriți despre mine, dar nu mințiți despre sistemul energetic național. Nu doar că dezinformați opinia publică, dar faceți rău țării noastre, care are toate șansele să fie independentă energetic, eliberată din ghearele șantajului energetic de la Est.
Nu voi permite nimănui să își bată joc de munca a zeci de mii de oameni care muncesc zi de zi cu profesionalism pentru energia României. Datorită lor se aprinde becul, datorită lor nu vom mai depinde în anii ce vin de alții. Vor depinde alții de noi.
Votul de astăzi din Senatul României este despre viitorul țării noastre. Direcția este clară și asumată: prin noi înșine, puternici și respectați în Europa și în lume.
Mergem mai departe. Cu fruntea sus, cu fapte și cu proiecte, nu cu vorbe mincinoase. Cu respect pentru români și pentru adevăr. Înainte, împreună!”, a transmis Sebastian Burduja.