Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului a picat

Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului şi intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a picat. Doar 134 parlamentari au votat ”pentru”.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă. La dezbatere au participat 398 de parlamentari. Au fost 138 voturi exprimate, dintre care 134 de voturi „pentru” și patru voturi contra, iar restul celor prezenți au ales să nu-și exprime votul. Moțiunea ar fi trecut dacă ar fi fost votată favorabil de cel puțin 233 de parlamentari, respectiv majoritatea absolută a parlamentarilor, 50% plus unu din total.
În urma acestor voturi George Simion a reacționat dur „Voi faceţi un apel la austeritate, când luaţi de la mame, când aveţi cinci vicepremieri” a declarat , în şedinţa comună din Parlamentul României, liderul AUR, George Simion.
Rezultatul votului la moțiunea de cenzură a fost citit după revenirea lui Ilie Bolojan în sala de plen.
Tentativa Opoziției de a demite Guvernul condus de Ilie Bolojan a eșuat spectaculos astăzi în Parlament, în ciuda unei retorici dure și a unei moțiuni incendiare.
Opoziția a inițiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.