Moțiunea de cenzură a picat la vot

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, iniţiată de AUR, SOS România şi POT, a picat la vot. S-au înregistrat 147 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”. Parlamentarii PSD, PNL, USR, minorităţi şi UDMR nu au votat.
Pentru a fi adoptată această moţiune era nevoie de voturile favorabile ale majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 233.
Marcel Ciolacu a reacționat, însă discursul premierului în Parlament a fost întrerupt cu huiduieli din sală, fiind nevoie de intervenția președintelui de ședință.
„Suveranismul lor se opreşte la frica de a-şi asuma lucruri clare pentru ţară. Ei vor ca România să nu mai aibă nici Preşedinte şi nici Guvern! Vor să facă din România un maidan! Or, a lăsa România în ruine în cel mai complicat moment este un act de trădare, nu de iubire de ţară! Şi avem datoria să stopăm acest lucru!”, a declarat şeful Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu s-a lansat într-un val de ironii la adresa temelor de campanie ale lui Călin Georgescu, în discursul susţinut la dezbaterea în Parlament a moţiunii de cenzură. El i-a acuzat pe semnatarii moţiunii – AUR, SOS România şi POT – că doctrina lor este şocul şi falsa evlavie şi a spus că îl folosesc pe Dumnezeu ca agent electoral. Ciolacu a mai acuzat că inițiatorii nu au idei și soluții privind România și rolul ei în contextul internațional.