Morți DE Covid vs. morți CU Covid
Zilnic sunt raportate zeci de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Categoriile de vârstă diferă, iar unii prezintă comorbidități, alții, din păcate nu sunt cunoscuți cu alte afecțiuni medicale. Doar astăzi au fost raportate încă 68 decese la nivel național.
Însă oamenii au început să fie sceptici cu privire la raportările zilnice ale autorităților. Prezent în emisiunea „În interes public” de la Gorj Tv, dr. Alexandru Nițu, purtător de cuvât al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a precizat diferențierea cazurilor de decese Covid. Morții ce prezentau și alte afecțiuni medicale sunt considerați decedați cu noul coronavirus, în timp ce pacienții fără comorbidități reprezintă „morții de covid”.
Explicațiile lui Alexandru Nițu au fost susținute și de Tatiana Grecu, medic ATI. Aceasta a ținut să precizeze și că apetitul românilor pentru teoriile conspirației a devenit deja periculos. Tinerii ajung la spital foarte târziu, când problemele respiratorii sunt severe. Aproximativ 50% dintre pacienții care ajung la Terapie Intensivă nu supraviețuiesc. Cei care se vindecă, rămân cu sechele.
Între a 7-a și a 10a zi simptomele încep să se agraveze și starea de degradează în doar câteva ore. Oamenii trebuie să fie responsabili și să respecte măsurile de protecție de protecție recomandate de autorități, atât pentru propria sănătate, cât și pentru siguranța celor din jur.