Morega – Moș Crăciun pentru o zi la Centrul Maternal
Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei. Din păcate, pentru mii de copii din Gorj, Moș Crăciun nu are posibilități să le aducă daruri. Sărăcia cruntă împiedică părinții sau bunicii să aducă bucuria în sufletele copiilor de sărbători. Pentru astfel de situații, există oameni cu suflet mare care pot deveni Moș Crăciun pentru câteva momente.
Dan Ilie Morega, în fiecare an reușește să aducă fericire pe chipurile micuților în prag de sărbători. Dacă duminică, a reușit cu ajutorul oamenilor de afaceri din Gorj, să distribuie sute de cadouri la biserici, acum s-a hotărât să treacă pragul și Centrului Maternal, mai exact Complexului de Servicii Alternative la Protecția Rezidențială Târgu Jiu.
Acolo, zece micuți îl așteptau cu sufletul la gură pe trimisul lui Moș Crăciun.
Copiii au primit bucuroși pachetele pline cu dulciuri și fructe, iar în semn de mulțumire au recitat poezii și cântecele.
Săulescu Ramona, șefa Centrului, a ținut să mulțumească domnului Morega pentru gestul făcut. Morega vizitează anual copii centrului în prag de sărbători.
În prezent la Centrul Maternal se află 10 copii, din cei 15 înscriși și doar o singură mamă.