Modernizarea SJU Târgu Jiu, aproape de final
,,Lucrările din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu” sunt în grafic!
Modernizarea secției de neurologie se apropie de final.
Proiectul de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, situată pe strada Progresului, avansează conform planificării.
Conform documentației tehnico-economice elaborate, următoarele lucrări au fost finalizate sau sunt în curs de execuție:
– Izolarea termică a fațadelor cu vată minerală;
– Hidroizolație pentru pereții exteriori;
– Înlocuirea tâmplăriei PVC, conform cerințelor auditului energetic;
– Închiderea balcoanelor și montarea de pervazuri interioare și exterioare la ferestre;
– Refacerea finisajelor în zonele de intervenție;
– Reabilitarea grupurilor sanitare;
– Montarea unui sistem de umbrire pentru sezonul cald;
– Refacerea trotuarelor exterioare;
– Reparații la șarpantă și înlocuirea învelitorii;
– Înlocuirea integrală a sistemului de colectare și transport a apelor pluviale (jgheaburi, burlane etc.);
– Înlocuirea integrală a parazăpezilor;
– Montarea ușilor de acces antifoc cu mânere antipanică la secții;
– Reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare;
– Înlocuirea cazanelor pentru prepararea agentului termic;
– Montarea de panouri fotovoltaice și solare;
– Instalarea unei infrastructuri electrice pentru vehicule electrice.
Consiliul Județean Gorj are ca obiectiv principal, la finalizarea investițiilor, crearea unui spital modern, esențial pentru furnizarea unui act medical de înaltă calitate.
Totuși, recunoaștem că amploarea și complexitatea acestor lucrări, în perioada de implementare, vor perturba liniștea pacienților și a personalului medical.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.”, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj.