Modernizarea și reabilitarea a peste 100 km de drum județean
Având în vedere problemele cu care România se confruntă în momentul de față – drumuri comunale nemodernizate, lipsa rețelelor de apă și lipsa rețelelor de gaze naturale, Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny” vine pentru a acorda un sprijin, o mână de ajutor celor ce vor să îndrepte această situație.
Astfel, Consiliul Județean Gorj se înscrie în partea de infrastructură cu 3 pachete de proiecte, fiecare pachet dispunând de minim 50 km de rețea de drumuri afectate. Desigur, a fost luată în considerare prevederea expusă clar în Ordonanța de Urgență, prevedere ce presupune nefinanțarea europeană a drumurilor ce intră prin programul operațional neregional. În acest mod, s-a ținut cont de cele două tronsoane de drum ce intră în program și lucrările pe partea tehnică sunt în plină desfășurare în vederea aprobării. În momentul în care acest aspect va fi aprobat, Consiliul Județean va fi pregătit pentru aplicarea și introducerea proiectului în aplicația electronică, urmând imediata semnare a contractului de finanțare europeană. Termenul acestui proiect îl reprezintă sfârșitul anului 2024, an în care se dorește modernizarea și reabilitarea a cel puțin 180 km de drum județean.