Mocioi, candidatul PNL la Bengești Ciocadia
PNL Gorj a stabilit candidatul la funcția de primar al comunei Bengești-Ciocadia. Este vorba despre consilierul local Marian Mocioi. Acesta va intra în cursa electorală cu actualul primar PSD Victor Geogia. Liberalul susține că a decis să candideze pentru că în localitate este nevoie de o schimbare.
Printr-un filmuleț pe rețelele de socializare, organizația PNL Gorj, prin vocea președintelui Ion Iordache, a anunțat că Florin Mocioi va fi candidatul acestei formațiuni politice pentru fotoliul de primar al comunei Bengești Ciocadia.
Florin Mocioi a declarat că echipa liberală face toate eforturile pentru a câștiga alegerile locale. Asta pentru binele localnicilor, care merită o administrație performantă și care să le apere interesele.
Liberalul a creionat mai multe proiecte pentru dezvoltarea localității. Printre cele mai prioritare investiții se numără realizarea unui parc fotovoltaic pentru reducerea consumului de energie, introducerea rețelei de apă în toate gospodăriile și asfaltarea drumurilor din comună. Florin Mocioi susține că proiectele sunt unele necesare și sustenabile.
PNL a început să stabilească candidații în majoritatea comunelor din Gorj, numai la Târgu Jiu mai toate formațiunile politice fac calcule peste calcule și sondaje de opinie pentru a afla pe cine ar vrea cetățenii la Primăria Târgu Jiu.