Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Ultima ora

Mitropolitul Olteniei, la Mânăstirea Lainici. Mii de credincioși, la eveniment

În fiecare an, în ziua sărbătorii „Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos” (06 august) Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj îmbracă haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, sfintele slujbe vor fi oficiate de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, informează site-ul oficial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Sărbătoarea „Schimbării la Faţă a Domnului”, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele (aşezământ poziţionat la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici). Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când locaşul de închinare a fost sfinţit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic. Schitul a fost ctitorit de călugării Luca şi Cleopa.

La Schitul Locurele, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va participa la slujba Privegherii din ajunul praznicului, în data de 5 august. La strană vor cânta psalții de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Mănăstirea Lainici este situată în defileul Jiului, județul Gorj la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani. Biserica veche a mănăstirii a fost construită la începutul secolului al XIX-lea.

Articole similare

Back to top button