Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Miruță: “Haideti, sabotorilor, haideti!”

În plenul Camerei Deputaților, parlamentarii PSD si PNL au votat împotriva amendamentului USR, care prevedea condiționarea închiderii grupurilor energetice pe bază de cărbune, de punerea înainte a ceva în schimb.

Iritat de acest lucru, președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, îi acuză pe cei de la PSD și PNL de faptul că nu fac altceva decât să livreze oamenilor minciuni cum că le-ar păsa de soarta viitorului energetic al țării. “A rămas ca ei, închid necondiționat, chiar dacă PNRR nu obligă la așa ceva. Este strigător la cer! Acesta este adevărul, oameni buni! I-ați văzut ducându-se la tribuna parlamentului pentru a susține ceva pentru Gorj? Credeți că Gorjul se dezvoltă doar punându-i local pe alții să scrie despre ei ceva ce în realitate nu fac și minciuni întruchipate despre cel care mai face, chiar împotriva lor? Așa ne-au păcălit de 30 de ani, iar după ei a rămas doar prăpăd.”, a declarat Radu Miruță.

“Mizeriile împotriva Gorjului”, așa cum le numește Miruță, au fost făcute de membrii partidelor PSD și PNL, pe care deputatul USR îi acuză că ar fi plătit presa locală să scrie articole în care pozau drept “salvatori”.

“Atât de salvatori au fost, încât tot ce au stăpânit ei de 30 de ani, e la pământ. Spuneau una la Târgu Jiu și votau alta la București. Asta fac și acum, deranjați că eu depun proiecte de lege pentru Gorj care sunt respinse cu votul lor.”, a adăugat Radu Miruță.

De altfel, Miruță vine cu o recomandare pentru cetățeni, sugerându-le să se informeze doar din surse oficiale, nu din “articole mincinoase comandate unora care nu-s nici jurnaliști, care sunt certați cu legea, care s-au săturat să stea prin pușcărie (da, pe oameni dintr-ăștia îi găsesc să scrie la comandă fără a îi recomanda ceva profesional în zona asta).”

Radu Miruță a depus un proiect de lege separat, legea responsabilității în energie, care să condiționeze închiderea oricărui alt grup de la CEO, de punerea înainte a ceva în schimb.

Articole similare

Back to top button